Manifest II
Autor: Simion Felix Marţian  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Felix in 21/08/2006
Suntem de neam sfinţit, din Dumnezeu,
Şi, blazonaţi de sacra obârşie,
Stăm vertical, stăm demni, fără trufie,
Smeriţi, însă încrezători mereu.

Suntem copiii Celui Preaînalt,
Ai Celui ce-a făcut şi face încă
Să curgă-n noi, când stăm lipiţi de Stâncă,
Tărie din tăria-I de bazalt.

Noi ţinem fruntea sus în încercări
Şi-n lupta cu ispita, cu păcatul,
Ştiind că Tatăl nostru, Împăratul,
Ne este scut, veghind de peste zări.

În bătălie nu ne bizuim
Pe tehnică de luptă, cai sau care,
Ci ne bazăm pe Numele Său mare
Şi-n Numele acesta biruim.

Suntem de neam sfinţit, din Dumnezeu,
Şi, onorând această ascendenţă,
Noi nu aducem nicicând reverenţă
Decât Părintelui din empireu.

Amin
Vulcan, 21 aug. 2006


noul nostru statut in Cristos
Cred ca cele mai multe esecuri pe care le inregisram in viata proprie si lucrare, se datoreaza faptului ca nu stim, sau pur si simplu, uitam cine suntem cu adevarat!
Evanghelia dupa Ioan ne arata cu o imensa claritate faptul ca cei care L-au primit pe Cel ce a venit la ai Sai facandu-se trup, nu sunt nascuti din sange, din voia firii lor sau din voia vreunui om , ci din Dumnezeu.
Epistola catre Efeseni, in prima ei parte (cap.1-3), subliniaza faptul ca binecuvantarile duhovnicesti sunt operabile doar in Cristos, sau in locurile ceresti, acolo unde noi avem acces prin credinta in Isus Cristos. Doar in Cristos am fost alesi , am fost infiati si am fost facuti mostenitori! Este extraordinara lucrarea de salvare pt noi: din imparatia intunericului El ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Lui !
Poezia domnului Felix Martian surprinde chiar din primul vers adevarul noului nostru statutin Cristos : "Suntem de neam sfintit, din Dumnezeu."
Statutul de copil al lui Dumnezeu implica nu doar un mare har, ci si o mare responsabilitate: aceea ce a trai intr-un mod vrednic de chemarea pe care am primit-o. Despre adevarul acesta continua sa vorbeasca dumnul Felix Martian in poezia dansului:
"Şi,blazonaţi de sacra obârşie,
Stăm vertical,stăm demni,fără trufie,
Smeriţi,însă încrezători mereu".
A trai insa ca si fiu al luminii intr-o lume intunecata de pacat, este posibil doar printr-o lupta permanenta, ipotriva gandurilor noastre, impotriva firii noastre pamantesti si de asemenea, impotriva minciunilor proclamate pe diferite cai de fii intunricului. Despre batalia aceasta, domnul Felix Martian vorbeste in strofele 3 si 4
Ultima strafa concluzioneaza intregul mesaj al poeziei: suntem fii de Dumnezeu, ca urmare, aducem cinste lui Dumnezeu, ducand bataliile Lui!
Astfel, avem o poezie pe care o putem structura astfel: strofele 1-2 (suntem fii de Dumnezeu); strofele 3-4 (ca fii de Dumnezeu, ducem bataliile Lui); si strofa 5 (ducand bataliile lui Dumnezeu, aducem reverenta, inchinare lui Dumnezeu).
Robert Cretu, 16.09.2006
Multumesc
Statistici
  • Vizualizări: 1962
  • Export PDF: 26
  • Comentarii: 1
Opțiuni