E prea mare schimbarea...

Şi-atunci când nu mai ştie,
Te cheamă tot pe tine;
E moartă, dar încă vie
Şi nu pot a-ţi descrie
Ce convorbiri susţine.

Te-a aşteptat o viaţă,
Şi te aşteaptă încă;
În gând, de dimineaţă,
Se-ncalţă cu speranţă;
Nu bea, nici nu mănâncă,

Ci-mi spune hotărâtă
Şi foarte-ncrezătoare,
Cu-o faţă fericită,
Că fiica ei iubită,
Cea care-i dă vigoare,

Vine la ea, acasă,
Să fie împreună;
Că ea-i neputincioasă
Iar dorul n-o mai lasă
Şi prea mult se consumă!

Nu doarme, nu are somn,
Nici linişte, nici pace...
Şi-L rog pe-al nostru Domn,
Să n-o lase-a fi neom,
În harul Lui s-o 'mbrace.

E prea mare schimbarea,
Teribil e impactul;
Rămâne tulburarea,
Persistă întrebarea:
Prezentul ei e-abstractul?

A. N. 31.10. 2020
Răcăşdia, C. S.