Cine a fost Iuda!
Autor: Nănău Adinuţa  |  Album: Priviri spre cer  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de 1954adina.9mai in 30/10/2020
Ştiţi voi cine a fost Iuda?
Vă spun eu dacă nu ştiţi:
A fost cel care-avea punga,
Aduna din dreapta, stânga,
Să aibe cât mai mulţi arginţi.

În zilele noastre-de-acum,
Ar fi ministru de finanţe;
Şi nu greşesc cei care spun
Că Iuda nu era nebun
S-arunce, , pâinea'' pe ape.

El drămuia cu măsură
Tot ce sfinţii-aveau nevoie;
N-avea nici o legătură
Cu-oboseală, alergătură;
Era după a sa voie!

Şi ministrul cel de astăzi
Nu cred că face altceva;
De peste tot adună prăzi
Privind cum cresc cele grămezi;
Şi de te duci, să ceri cumva,

Îţi răspunde precum Iuda!
-, , Tu crezi c-avem atâţia bani,
Să ne jucăm cu ei de-a dura
Şi să-i aruncăm de-a surda,
În punga celor sărmani! ?

Lasă-i aici să se-adune;
Ştiu eu bin' să-i înmulțesc!
Îi pun pe-un termen anume
Şi-om avea de-or şi rămâne,
Nu pot ca să-i părăduiesc!

Pofte, aveți tare multe
Şi vă trebuiesc de toate;
De nu-i cin' să vă asculte,
Îmi aduceți doar insulte;
Cine credeți voi, că poate

Să vă mulțumească-n totul?
Azi un pic, şi mâine-un pic,
Mi se subțiază potul!
Eu vă dau, voi nu-mi daţi votul
Ca să devin mai puternic!

Şi să nu credeți că de-s, , sus"
O să vă-mbogăţesc pe voi!
Cred că am un pic de lapsus
Așa că... pe loc repaus
Până ajung legile noi!

A. N. 30.10. 2020
Răcăşdia, C. S.



Inspirată dintr-un video unde reporterul întreba: -,,Ştiţi cine a fost Iuda?"...
Bine împletite ideile de lăcomie, dorință de triumf pe scară socială, viclenie, indiferență față de nevoile aproapelui... un Iuda modern, al zilelor noastre... mulțumiri sora Adina!
Adăugat în 30/10/2020 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 695
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni