Întoarce-Ți, Doamne, Fața către noi
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: Zbor spre lumină  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de ioanraul in 26/10/2020
Motto: Ps. 37:39 ""Scăparea celor neprihăniți vine de la
Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului."" Amin!

E mare strâmtorare în lumea întreagă -
O lume-n care noi suntem călători,
Și peste ea se întinde această plagă
Ce ne-amintește că suntem muritori.

E tare greu când boala ne lovește
Că însăși viața devine o povară...
Iar când puterea trupului slăbește
Până și mierea din faguri îi amară.

Ori de slăbește trupul cădem în noroi
Și nu ne întinde mâna să ne scape...
O, Doamne, îndură-Te și toarnă în noi
O picătură din iubirea de aproape.

Noi știm că nimic nu se întâmplă în lume
Fără cunoștința Ta și-a Ta îngăduință,
Dar astăzi e o furtună cu valuri în spume
Ce aduce în suflet dureri și suferință.

E tristețe în lume, mâhnire și moarte
Și lacrimi de jale se uscă pe-obraz,
Dar rămânem lângă Tine și mai departe
Că Tu ne izbăvești din orișice necaz.

Din patul suferinței Tu, Doamne, ne ridici
Și Tu ne faci, din nou, viața frumoasă!
Căci la cuvântul Tău, o vorbă dacă zici,
Suntem tămăduiți de boala ce ne-apasă.

Întoarce-Ți, Doamne, Fața către noi
Și întărește-ne să mergem înainte,
Nu ne lăsa-n necazuri și-n nevoi
Ci izbăvește-ne, cerescule Părinte,

Noi știm că furca timpului întruna toarce
Și-o să mai toarcă încă fără oprire -
Și tot ce e țărână în țărână se întoarce,
Dar sufletul dorim s-ajungă-n nemurire.
Amin!

Alba Iulia 26 0ctombrie 2020
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1021
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni