SĂ-L SLĂVIM PE DOMNUL!
Autor: Cristian Neamțu  |  Album: Pâine Pentru Suflet  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de CristianNeamtu in 15/08/2020
Frați de credință, haidem toți, voioși,
Să-L slăvim pe Domnul, senini și bucuroși,
Să-L înălțăm pe Cel ce ne e Părinte
Și mereu ne-ajută să mergem înainte!

Frați de credință, haidem toți, voioși,
Să-L slăvim pe Domnul, senini și bucuroși,
Să-L lăudăm pe Cel ce ne e Îndrumător
Spre Tărâmul Lui cel încântător!

Haidem toți prin psalmi și prin poezii,
Prin versuri ziditoare și prin melodii
Să-L slăvim pe Domnul ce ne-a mântuit,
Acel ce viață-eternă ne-a făgăduit!

Haidem să sunăm din harfe și trompete,
Din trâmbițe și tobe, din orice instrumente,
Să-L slăvim pe Domnul, Cel minunat,
Acel ce pentru veci este Împărat!

Să-nălțăm un imn nemaipomenit
Și-n întreaga lume să fie auzit,
Să vadă orice suflet lumina Celui mare,
Acel ce poate da oricăruia Salvare!

Frați de credință, haidem împreună,
Plini de bucurie și de voie bună,
Să-L slăvim pe Domnul ce ne-a dăruit
Harul Lui cel mare și nemaipomenit!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 553
Opțiuni