ASCULTĂ DE DOMNUL!
Autor: Cristian Neamțu  |  Album: Pâine Pentru Suflet  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de CristianNeamtu in 14/08/2020
Ascultă de Domnul, alesul Lui popor,
Ascultă, smerit, de-al tău Domnitor,
Ascultă, poporule, vocea Lui divină
Ce te-nvață să trăiești, să umbli în lumină.

O, cât de minunat, ce binecuvântare
Ai primit, printre-a Pământului popoare,
De a fi poporul Celui minunat,
Cel ce e în veci Domn și Împărat.

De-aceea, tu, prin calea ta, să nu-L dezamăgești
Legea Lui, cu al tău cuget, tu să o păzești!
Nu-L fă să-I pară rău de-a Lui binecuvântare;
Tu să fii mereu bucuria Lui cea mare!

Ascultă de Domnul, alesul Lui popor,
Mereu să fii asemeni cu-al tău Domnitor!
Și-atunci, de slava Lui, vei fi înconjurat
Și vei străluci ca un Soare minunat!

Tot Pământul să vadă că ești alesul popor,
Să fii mărturie, un astru-ndrumător,
Să-nțeleagă lumea - Calea Vieții este
Doar Domnul Isus, ce în veci domnește.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 691
Opțiuni