TIMP DE CERCETARE
Autor: Cristian Neamțu  |  Album: Pâine Pentru Suflet  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de CristianNeamtu in 15/08/2020
**Peozie scrisă special în perioada stării de alertă (Pandemia Coronavirus)**

Trăim aceste vremuri de necaz și greutate
În care-n astă lume, un duh de răutate
Sub forma unui virus declarat ucigător
Bântuie voios, în mod amenințător.

Sunt oameni bolnavi și oameni ce-și pierd viața,
Lumea caută-n alertă să aibe siguranța -
Ca măsură strictă, de-acei din guvernare,
În ale noastre case, am fost puși în izolare...

Omule, ascultă, în vremea de asprime
Teama-i sentimentul ce domină în tine?
'Nainte de-a vedea să fii de boală protejat,
Te-ai gândit că al tău suflet trebuie salvat?

Omule, ascultă, e Cel ce te-a-ntocmit,
El vrea ca prin necazul ce l-a îngăduit
Să poți să Îi auzi chemarea iubitoare
La Crucea Lui cea sfântă, la veșnica Salvare!

Înțelege - ăsta-i scopul vremii de strâmtoare -
În liniștea ce-o ai cât ești în izolare
Lasă-L pe Isus să te cerceteze
Și inima ta scumpă să ți-o lumineze!

Acum ai șansa să-nțelegi cât de mult contează
Ca tu să Îl iubești pe Cel ce ne veghează -
În a ta inimă să fie nu doar un invitat -
El să fie-n ea Domn și Împărat!

Să-mplinești Cuvântul ce Isus ne-a dat
Iubind pe-al tău aproape cu adevărat,
Slujind cu pasiune, prin darul oferit,
Domnului Isus, Cel bun și preaslăvit!

Astfel să intri-n bucuria Celui 'nalt
Fiindcă pentru asta tu ai fost creat -
Împreună cu El și cu frații credincioși
Vom trăi acolo-n Rai fiind veșnic bucuroși!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 432
Opțiuni