OSPĂȚUL CEL SUPREM
Autor: Cristian Neamțu  |  Album: Pâine Pentru Suflet  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de CristianNeamtu in 14/08/2020
Va veni ziua când Domnul Împărat,
Pe noi toți aceia care L-am urmat,
Ne va lua cu El în cerul strălucit
De slava Lui în care El e împodobit.

Intrând în Paradisul fără de sfârșit,
Tărâmul glorios, sfânt și fericit,
De al nostru Domn, noi vom fi poftiți
Să stăm la masa sfântă cu îngerii cei sfinți.

Și-acela va fi timpul cel mult așteptat
De întregul cer ce-n slavă e scăldat,
În care, cu onoare, noi o să avem
Sfânta sărbătoare, ospățul cel suprem!

Vom ospăta la masa sfântă și nemaipomenită,
La masa minunată și împodobită
Cu-așternuturi de lumină, slavă și onoare,
De iubire și de pace, de binecuvântare.

Vom ospăta 'mpreună ca fii de împărat
Cu oastea de îngeri a Celui preaînalt,
Mii și milioane de îngeri luminoși,
Care, plini de râvnă, vor cânta bucuroși.

Și, astfel, noi vom fi în cer întâmpinați
Când vom intra acolo, nespus de încântați,
În Paradisul sfânt ce-n slavă e scăldat,
Unde, veșnic, vom trăi ca fii de împărat!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 264
Opțiuni