Rămâneţi mai departe în Cetate
Autor: Cornel Stelian Popa  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 03/06/2006


Rămâneţi mai departe în cetate

" Niciunde n-a fost Duhul Sfânt mai plin de Sine,
Nici mai original precum la Cinzecime ! "

* * *

Rămâneţi mai departe în Cetate !
- Aşa spusese ucenicilor Isus -
Staţi împreună frate lângă frate
ca să-mbrăcaţi Puterea cea de Sus.

Rămâneţi în a Mea făgăduinţă
Şi-o să primiţi Tăria altor sfere,
Prin Duhul Sfânt vă este cu putinţă
să creşteţi din putere în Putere.

Rămâneţi în al rugilor hotar,
Cu cei din veacurile depărtate
Şi veţi primi nemăsuratul Har,
A treia Fiinţă pusă-n Trinitate.

Daţi lumii-apoi bogată mărturia
pecetluirii-n Noul Legământ,
Aprindeţi-vă focul din Făclia
cu limbi de foc; Botezul cu Duh Sfânt.

Lăsaţi în voi a Cerului Putere,
Fără de hulă, fără-mpotrivire,
Doar Duhul Sfânt poate să dea-nviere
Şi să vă-nalţe-n ziua de răpire.

Trăieşte Duhul Sfânt deplin în tine ?
Dacă spui : Da! fă-l roadă, ia-l ca dar,
Chiar de-ar vorbi şi astăzi limbi străine,
Chiar de-ar mai fi "niţel" vizionar...

Hai Duhule... cu stropi târzii ne plouă,
Căci ne găsim alături adunaţi,
Tu nu ni l-ai promis atunci doar nouă,
Mai sunt destui în jur nebotezaţi...

Vom aparţine cerului prin Duhul,
Ce-o să ne strângă în Eternitate,
Curând strigarea va umplea văzduhul,
Domnul Isus e gata să se-arate...

" Rămâneţi mai departe în cetate ? "

* * *

Am fi doar nişte aparenţi, doar nişte anonimi,
De nu vom trece pe la Cinzecimi.

AMIN
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1786
  • Export PDF: 5
Opțiuni