Aduceţi peste nopţi lumină
Autor: Cornel Stelian Popa  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 04/08/2006



Aduceţi peste nopţi lumină

Turnaţi iubire peste-acei
ce scuipă doar venin spre voi,
Nu rămâneţi în ton cu ei;
Întindeţi funii spre atei,
Când se cufundă în noroi.

Numai iubirea trage-n sus
pe înglodaţii în suspine.
Cel care stă lângă Isus,
E în spărtură interpus,
Să "blesteme" - vorbind de bine.

Hulind, porţi pe satana-n glas,
Dispreţuieşte-l cu lumină.
Nu-ţi fă în negură popas.
Când nu ai locul în taifas,
Numai tăcerea e creştină.

Turnaţi iubire spre atei,
când vă inundă cu ocări.
Spre neciopliţi, spre derbedei,
Rămâneţi fii de "dumnezei"
care-mpart binecuvântări.

Adesea negăsind răspuns
la întrebări care suspină,
Printre ocări, hule-ndeajuns,
Retrageţi-vă pe ascuns
Şi-aduceţi peste nopţi lumină.

03. aug. 2006.
















Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3134
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni