Botez
Autor: Bulzan Marian Gigel  |  Album: Poezii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de gygelutz in 12/05/2020
Curge apa liniștită, apa vie de izvor,
Iar în ea se oglindește tot ce este muritor!
Cine e în haine albe, pregătit pentru botez,
Se scufundă-n apa care-i, mărturia unui crez!

Cred că Dumnezeu există,
Isus e Mântuitor,
Duhul Sfânt mă luminează,
Biblia-i Cartea Cărților!

Apa care sigilează și dă formă la oricine,
Care intră-n valul ei și se unește cu sine,
Ne arată că mormântul s-a închis și s-a deschis,
A murit omul cel vechi! Un om nou moartea-a-nvins!

Cine moare cu Isus, va și învia cu El!
Apa e modelul nostru și exemplul cel suprem!
Cine crede se botează și pornește în viață,
Pe o cale-a pocăinței, ce-i de Dumnezeu trasată!

Faptele rele se iartă, faptele bune se fac,
Vorbe, gesturi și priviri numai la Isus atrag!
Toată viața e trăită prin și pentru Dumnezeu,
A murit omul cel vechi, răstignit e vechiul eu!

Noi trăim pentru Cristos și cu Dumnezeu în viață
Avem Duhul Lui Cel Sfânt care zilnic ne învață,
Credem Sfintele Scripturi, le citim și medităm,
Ne rugăm și ne sfințim, Cina Domnului luăm!

Ajutăm pe cei săraci, pe toții oameni-i iubim,
Suntem harnici pe pământ, nu ne pasă că murim,
Ne-am asigurat în viață, că e veșnic țelul nost
Am găsit în Dumnezeu, sprijinul și adăpost!

Când aici închidem ochii, se deschid în veșnicie,
Unde vom trăi cu toții într-o altă-mpărăție!
Dumnezeu este stăpânul, Creator a tot și toate,
Noi îl vom urma cu dor, de aici și pân la moarte!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 827
Opțiuni