Trecând prin toate...
Autor: Bogdanel Constantin  |  Album: ratacind prin lume  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de bogdannel in 20/04/2020
Trecând prin toate, nebăgat în seamă,
mă gândesc ce va fi bun, ce a fost rău,
printre glasuri ce mă-ndeamnă și mă cheamă,
la răscruce vreau s-ascult de glasul Tău.

Multe lucruri vechi în inimă-au rămas
obiceiurile rele nu-mi dau pace,
dar zăresc un sens și un destin,
printre tot ce am făcut și voi mai face.

Căutând să-mi înțeleg menirea,
mă-adâncesc citind Cuvântul Tău,
reflectând la viața mea ce stă să treacă,
mă gândesc ce va fi bun, ce a fost rău.

Toate ce vor fi aici, vor trece,
De aceea vreau ca să iau seamă,
și s-aleg Cuvântul veșniciei,
printre glasuri ce mă-ndeamnă și mă cheamă.

Multe sunt potecile prin lume,
Dar zoresc spre-același negru hău,
însă eu prin timpul ce se cerne,
la răscruce vreau s-ascult de glasul Tău.

La răscruce, vreau s-ascult de glasul Tău,
Printre glasuri ce mă-ndeamnă și mă cheamă,
mă gândesc ce va fi bun, ce a fost rău,
trecând prin toate, nebăgat în seamă...

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 583
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni