Timpul
Autor: Mihaela Tureatca  |  Album: Flori de liliac  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de micaela72 in 13/02/2020
Timpul

Pare că stă pe loc,
Dar zboară ca săgeata.
La fel și viața, nu-i un joc
Ea curge ca și apa

Căci timpul este credincios,
Își face bine treaba,
Fără să-ntrebe chiar deloc
Dacă e totul gata.

Te naști și decolezi ușor,
Apoi te așteaptă-n față
Soare și nori pufoși pe cer,
Dar și furtună-n viață

Și toate, rând pe rând se țes,
Fie că-i rău sau bine,
Ce ieri trăit-am cu interes,
Azi e doar amintire.

Să nu disprețuiești secunda
Ce-acum o ai în mână,
Căci doar de numeri pân’ la doi
Ai și lăsat-o în urmă...

Nu îți petrece timpul tău
În lucruri de nimic,
Trăiește pentru Dumnezeu
Până nu-i prea târziu.

Că-n orice timp și-mprejurare,
El vrea să îți vorbească,
În bucurie sau ‘cercare
E șoapta Lui cerească.

Să nu te-nșeli crezând că ai timp
De-a zăbovi pe cale,
Când viața-ți pare-un foc arzând,
Să știi că-i doar de paie.

Căci nu poți ști când al tău zbor
Gata-i de-aterizare,
La un semnal te vei trezi
Într-o mulțime mare,

Cu El sau fără El etern,
Depinde dacă-n viață,
Pe Iisus L-ai avut ca Domn
Și Duhul Sfânt povață.

Amin
21.10. 2018


Mulțumiri de așa cuvinte ziditoare!
Adăugat în 13/02/2020 de floridinmaracineni
Indemnuri frumoase si ziditoare. Fii binecuvantata!
Adăugat în 13/02/2020 de florenta.sarmasan
Multumesc de aprecieri, Domnul fie laudat!
Adăugat în 14/02/2020 de micaela72
Statistici
  • Vizualizări: 942
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni