Să nu îți pierzi credința
Autor: Gabriela Bucur  |  Album: Roua Ta  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Gaby_2020 in 08/02/2020
Să nu îți pierzi credința

Să nu îți pierzi credința când lacrima grea curge,
Cuvântul Celui Credincios întunericul străpunge.
De vezi lanțuri pe-alții cum prind și răul cum răcnește,
Întunericul nu-i veșnic și Domnul îl risipește.

Să nu te lași învăluit de gândurile rele
Supune-ți gândul lui Hristos și afli mângâiere.
Împotrivește-te în ceasul când şarpele rău vine,
Folosește-te de Puterea Celui Tare din tine.

Spune cum n-ai spus niciodată cine ți-e Dumnezeu
Și că viața ta-i spălată în Isus, fiul Său.
Chiar de ești slab, ești tare-n El și în puterea Lui
Sfințit ești prin Cuvânt, prin sânge și Duhul Domnului.

Să nu te îndoiești când vezi că Domnul zăbovește
În împlinirea a ce-a spus, atunci te întărește,
El va face cum a promis doar tu să-l dai crezare
Când timpul ales va veni, bucuria-ți va fi mare.

Rămâi la sursă, la izvor, la Apa care-i vie
Prin care ești învingător și afli veșnicie
Dacă rămâi în El și -al Lui vei fi biruitor
Cere orice și vei primi prin Domnul Salvator.

Amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 739
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni