În drum spre Canaan
Autor: Arancutean Eliza  |  Album: Lauda Creatorului  |  Tematica: Lauda si inchinare
Resursa adaugata de elizaarancutean in 31/01/2020
În drum spre Canaan


Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt"
Exodul 3/14

Singur merg pe o cale şi sunt întristat,
Departe e oaza, am chipul încrispat,
Dunele de nisip mă amăgesc mereu,
Desnădăjduit e acum sufletul meu.

Mă uit cu mirare la un rug minunat,
Arde cu flăcări, dar e binecuvântat,
Frunzele rămân verzi, florile purpurii,
Din rugul arzând, o voce din veșnicii.

O voce dulce, o cerească chemare,
Strigă" Moise"! lângă Muntele cel mare,
Domnul mă strigă, fața mi-o acopăr eu,
Lumina-i din cer, e glasul lui Dumnezeu:


''-Eu sunt Cel ce sunt, Stăpân în cer și pământ,
Și toate se rotesc după al Meu Cuvânt,
Pașii Mei stârnesc, în cer, groază, praf și nori,
Și, totuși, Eu aduc pacea sfântă în zori!

Nu ești singur, nici părăsit, nu dispera!
Vei conduce pe Israel în țara sa,
În țara unde curge lapte și miere,
Iar Domnul din ceruri îți va da putere!



Ascultă, popor, ia aminte, Israel,
"Eu sunt" îți vorbește, ia minte la El!
A sosit acum vremea de îndurare,
Marea o despic, voi deschide hotare.


Tu ești asuprit în Egipt, poporul Meu,
Dar luptă cu tine al tău Dumnezeu,
Să stai când norul de fum stă  pe loc,
Dar urmează-L când pornește Stâlpul de foc!


Să nu ai nici cai, nici care, în lupta ta,
Încrede-te în Domnul, El e tăria ta!
Te conduce în luptă al tău Dumnezeu,
El va fi Steagul de luptă și Scutul tău!"


Revine Moise în Egipt, la Israel,
O poruncă cerească aduce cu el,
Și repetă în suflet și în gând mereu:
-"Tu ai un Steag Alb, cu tine e Dumnezeu!


Când ești singur și părăsit, nu dispera!
Uită-te la Israel și la soarta sa!
Singur, printre neamuri, e un popor ciudat,
Îl conduce Domnul și-i binecuvântat!



Fii și tu Israel! Luptă cu Dumnezeu!
Steag de biruință este Numele Său!
Privește în sus, popor al lui Israel,
O oaste cerească coboară de la El!


Azi, te uită în zare ca și Israel!
Canaanul visat te mai cheamă la el,
Să nu uiți niciodată de Numele Său,
Căci Domnul sfânt de-a pururi va fi Steagul tău!"

Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt" Exodul 3/14


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 446
Opțiuni