SĂ-L CUNOAŞTEM PE MIRE
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: ÎNTÂLNIREA DIN VĂZDUH  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 08/11/2019

Nu-i plăcere mai frumoasă decât să-L cunoşti pe Mire
Şi să stai cu El la masă dintr-o sinceră iubire.
Masa Lui este o taină şi un adevăr ceresc
Un prilej să-i spui în şoaptă: „Doamne sfinte, Te iubesc!”

Pentru Pavel era ţinta, dar şi scopul alergării,
Să-L cunoască doar pe Mire cu cerinţele lucrării.
Nu lucrăm la întâmplare în ogorul mântuirii,
Ci trăim pentru dreptate şi în slujbele iubirii.

O astfel de excelenţă nu prin minte se obţine,
Ci prin Duhul ce ne-nvaţă să ne lepădăm de sine.
O cunoaştere deplină pentru Domnul mântuirii
Va începe dintrodată chiar din timpul răstignirii.

El avea de ce să rabde, pân la capăt să-Şi iubească
Ucenicii ce fugiră cu o frică omenească.
La batjocuri şi sudalme n-a răspuns în niciun fel
Căci acolo, sus pe cruce, suferea chiar blândul Miel.

De pe crucea din Golgota după ce El a-nviat
Să-i dăm tronul vieţii noastre Regelui adevărat.
Doar aşa Îl vom cunoaşte zi de zi tot mai frumos
Ca Păstor şi Domn în toate şi ca Mire glorios.

Să-L cunoaştem şi la Cină tot prin vin şi pâinea frântă
Când suntem uniţi cu Domnul şi cu cei ce psalmi Îi cântă.
Auzind promisiunea despre Cina cea din slavă
Să-L vedem pe-al nostru Mire revenind fără zăbavă.

Să-L cunoaştem şi-n familii, între soţ şi-a lui soţie,
Care-şi cresc cu drag copiii pentru cer şi veşnicie.
El aduce unitatea cu nepoţii şi bunicii
Care-s plini de-nflăcărare, nu ca focul de-artificii.

Pentru cei ce sunt pe-afară care nu-L cunosc pe Mire
Să trăim cu bucurie viaţa de neprihănire.
Şi să fie fapta bună ca mireasma de petale
Ce dă frumuseţe vieţii în ziua venirii Sale.

Drag Isus ce niciodată n-ai retras promisiunea
Când Mireasa Ta Te strigă şi-Ţi înalţă rugăciunea:
„Vino grabnic sus pe norul întâlnirii din văzduh
Să-Ţi cântăm toţi osanale fiind plini de Sfântul Duh!”



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 127
Opțiuni