Din pustie, cu nori de căpestre,
poposise noaptea pe Nil.
Nu vedeai nici o zare-n ferestre,
n-auzeai nici un glas de copil.

Dar în Gosen, toți fiii robiei
îmbrăcați și cu mijlocu-ncins,
cu toiege de bambus în mână,
privegheau sub opaițul aprins.

Fiecare familie roabă
era strânsă și gata de drum.
Și-i vedeai ospătându-se-n grabă
dintr-un miel cu arsură și scrum.

Undeva-ntr-o colibă, mezinul
întrebă cu glăscioru-i dulceag:
- Ce-așteptăm cu lumina aprinsă?
Și de ce... e-atât sânge pe prag? ...

- O, copilule, tatăl răspunse,
noaptea asta-i un semn și-un hotar.
Căci un înger va trece prin țară
să ne scoată din vatra de jar.

Căci va face Cel Sfânt judecată
pentru anii de lacrimi și chin,
pentru plânsul din Pitom și Ramses,
pentru pruncii uciși în cămin.

- Dar de ce, întrebă o copilă,
dar de ce oare Moise ne-a spus
să stropim orice ușă cu sânge
pe ușiori și pe pragul de sus?

- Acest semn e pecetea Salvării.
Cei ce stau sub pecete nu mor.
Însă toți cei ce fug de sub sânge
nu mai au alt secret salvator.

Miezul nopții e-aproape. Fiți gata!
Unde sângele stă pe ușori
judecata va trece în pace,
nelovind nici părinți, nici feciori.

Iată, dar, de ce stăm împreună,
sub pecetea de stropi și șuviți.
Iar în zori, sub toiagul lui Moise,
vom ieși din Egipt dezrobiți!

Și de-odată, în mijlocul nopții,
peste-albastrele lumii cărări,
o strigare, un țipăt de groază
se-auzi din adânci depărtări.

Apoi altul zbucni mai aproape,
ca un bocet de-amare dureri.
- Iată îngerul morții! strigară
lângă Nil militarii străjeri.

Străbătuți de un freamăt, părinții
își privesc toți copii pe rând.
Erau toți? Miriam... Abișua...
Uț cel tare... Nahamani cel blând...

Iată, unul, vai... unul lipsește...
Nestatornicul pui de lăstun!
Ieșurun... nesătulul de joacă
unde-o fi? ... cel mai drag... Ieșurun? ...

- Fiul meu! Strigă mama și-aleargă,
întrebând prin colibe frățești.
- Fiul meu! strigă tatăl în goană.
- Ieșurun, Ieșurun, unde ești?

Vine îngerul... tot mai aproape...
năvălind în colibi ca un leu.
- Ieșurun! strigă tatăl pe uliți.
- Ieșurun! strigă mama mereu.

Ah, în Gosen e pace adâncă
în colibele vechi, părintești.
Dar un strigăt se-aude-n cetate:
- Ieșurun, fiul meu, unde ești?

Nesătul de-amăgiri și de joacă...
Fiul meu, puiul meu de lăstun...
Unde ești? Vino repede-acasă!
Fiul meu, puiul meu, Ieșurun! ...

Și s-a dus judecata spre Deltă...
Dar alt înger, mai plin de fiori,
va suna în curând din trompetă.
“Iată Mirele! Iată-L pe nori!”

Ah, în Gosen va fi bucurie
în căminele-ntregi părintești.
Dar din nou vor fi pași, va fi strigăt:
- Fiul meu! Puiul meu! Unde ești?

Vino iar sub pecetea de sânge!
Vino iar la Isus... înapoi!
Dacă nu ești sub semnul Golgotei,
ce alt semn te va duce cu noi?

În curând va fi clipa răpirii,
clipa scrisă-n Cuvântul străbun.
Dacă nu ești sub semnul iubirii,
Înapoi... la Isus... Ieșurun...