Rondelul multor amintiri
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Nihil Sine Deo  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Duverna in 25/09/2019
Rondelul multor amintiri

O, atât de valoroase amintiri
Îmi stăruiesc mereu în minte,
Şi sufletu-mi cu drag le simte
Pe calea, preţioasei reînnoiri!

Ele-au rămas ca-nvăţăminte
În lupta ce-a fost contra firii,
O, atât de valoroase amintiri
Îmi stăruiesc mereu în minte!

Aflat de partea noii orânduiri
Primeam cuvintele preasfinte,
Uitând ce-a fost vechi înainte
Prin Duhul vedeam împliniri,
O, atât de valoroase amintiri,

Îmi stăruiesc mereu în minte!

Flavius Laurian Duverna
25 septembrie 2019
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 410
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni