Eu și casa mea
Autor: Samy Lupu  |  Album: Selectii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de SamyLupu79 in 11/09/2019
Eu și casa mea
autor: Samy Lupu

Cât despre mine, eu și casa mea
Sluji-vom Domnului cu dăruire.
Prin orice încercare, cât de grea
Vom fi supuși și Îi vom da mărire.

Vom ține steagul sus cu pasiune
În lupta grea, nu vom privi 'napoi.
Și vom vedea a Domnului minune
Cum Își va pune Mâna peste noi.

Mereu ne-om sprijini unul pe altul
Și împreună, pe Tatăl Ceresc.
Cuvântul ne va fi ca diamantul
Nu va lipsi cântarea, c-o iubesc.

Vom pune mâna să lucrăm cu teamă
Pentru Împărăția Tatălui.
De vom fi apăsați, nu ținem seamă,
Noi vom lucra cu spor în via Lui.

Umăr la umăr, brazdă lângă brazdă
Și mic și mare, vom trudi din greu.
El merită a noastră scumpă roadă
Căci El e Tatăl nostru, Dumnezeu.

Cât despre mine, eu și casa mea
Dorim să fim al Domnului popor.
Să fim lumini în noaptea asta grea
Și să Îl așteptăm pe El cu dor.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 124
Opțiuni