Prin atâtea-mprejurări
Și furtuni ce-ades izbesc,
Noi eram pe nicăieri
Fără har dumnezeiesc.

Numai Dumnezeu Slăvitul
În eterna-i bunătate
Care atât de mult iubit-a omul,
Ne-a salvat prin Isus, prin a Lui moarte.

Ce-a avut mai scump în ceruri,
Singurul născut din Tatăl,
L-a trimis să moară-n chinuri
Pe Calvar purtând păcatul,

Pentru-ntreaga omenire
Ce zăcea în întuneric,
Pentru noi care din fire
Eram doar un lut netrebnic.

Dar Domnul e tăria noastră! Slavă Lui!
El izbăvitorul din necaz și apăsare,
El măreața stâncă a veacului,
El Mântuitorul prin a Sa-ndurare.

Plin de bucurie dacă strig:
Lăudat să fie Domnul!
Biruința eu câștig.
Ce-mi mai poate face omul?

Boldul morți-i biruit.
Ea nu-l mai îngrozește
Pe acel ce-i mântuit,
Că el o privește

Ca un drum spre veșnicie
Care duce-n ceruri sus,
În eterna bucurie
Și împreună cu Isus.

Când am fost în strâmtorare,
Am strigat la Domnul.
El bogat în îndurare
Peste noi și-a întins brațul.

Ne-a vindecat de multe boale
Ne-a iertat păcatul.
Dar când nu aveam răbdare
Iar ne-a-nconjurat necazul.

Ca să rămânem în Domnul,
În Cuvântul Lui cel sfânt,
Să putem răbda ispita,
Să fim sare pe pământ.

Nu întărâtați pe Domnul!
Nu la gelozie!
Că ce poate face omul,
Când s-aprinde-a Lui mânie.

Că se zguduie și munții,
Se cutremură pământul
Iar cei ce-l locuiesc, sărmanii,
Ei se clatină ca vântul.

Nori El are sub picioare
Călărind pe heruvim,
Întunericul învelitoare
Și venea plutind.

Și zburând pe-aripi de vânt,
Cortu-i împrejur era,
Dumnezeu etern și sfânt,
Împrejur tot strălucea.

Nori chiar ies din strălucirea-I
Ce aruncă grindină, cărbuni de foc.
Nu pot înțelege slava-I
Numa-n parte, nu de tot.

Domnul a tunat în ceruri,
Glasul celui Preaînalt răsună,
Împrăștiatu-s-au vrăjmașii,
Pusu-i-a Domnul pe fugă.

Deci să-l binecuvântăm pe Domnul
Pentru tot ce e și face.
În adunare și-n tot locul
Singur El dă har aducător de pace.
Amin.