Umple-mi inima de pace!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Pe urmele pașilor Tăi!  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 19/06/2019
Umple-mi inima de pace!


Să-mi dai har, Tu, Domnul meu,
Să am inima curată,
Să fac bine, pentru rău
Așa cum faci Tu, bun Tată.

Umple-mă de bunătate
Să pot face ca și Tine
Și mă îmbracă cu dreptate
Ca să le fac toate, bine.

Umple-mi inima de pace,
De dragoste și căință
La rândul meu să pot face
Tot ce-i bine, prin credință.

Doamne, bunătatea Ta
Mă face să mă gândesc:
Viața mea ar fi prea rea
De n-ai fi Tu să-Ți slujesc.

N-aș avea nici o speranță,
Nici nădejde n-aș avea
Timid, fără cutezanță
Tare greu m-aș descurca...

Și-apoi, de n-ai fi Isus
Eu n-aș mai avea scăpare,
Dar Tu mă veghezi de sus
Și îmi dai putere mare.

Sunt atât de fericit
Că Te am în viața mea,
Împăcat și împlinit
Tu îmi mângâi inima.

În Tine nădăjduiesc
Căci prin haru-Ți minunat,
Curând am să Te întâlnesc,
Tu drept la viață, mi-ai dat!

Amin

Câmpia Turzii, 19 iunie 2019
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1022
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni