Am luat o hotărâre!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Pe urmele pașilor Tăi!  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 20/05/2019
Am luat o hotărâre!

Fiu preasfânt de Dumnezeu,
Vreau să fiu mereu cu Tine,
Ai murit în locul meu,
M-ai salvat, să-mi fie bine.

Sângele Tău sfânt L-ai dat
Dovedind că mă iubești.
În cer, slava Ți-ai lăsat
Fiindcă viață îmi dorești.

Tu, Isus bun m-ai iubit
Când eu încă nu eram,
M-ai ales și m-ai numit,
În planul Tău mă aflam.

Viața mi-ai răscumpărat,
N-ai dorit să fiu pierdut
Și din Duhul Tău mi-ai dat,
Ai iertat, tot ce-am făcut

Fapte ce-mi aduc rușine,
Ce deloc nu mă cinstesc...
Dar Te-ai îndurat de mine,
Ai decis, ca să trăiesc.

Viață ai scris în dreptul meu
Iar eu, Doamne-s conștient:
Tu ești al meu Dumnezeu,
La toate mă faci atent

Dar, toată strădania mea
Fără Tine n-ar mai fi,
Putere eu n-aș avea
Și nu Te-aș putea sluji.

Doar cu Tine eu sunt tare,
Doar cu Tine-s curajos,
Căci ești plin de îndurare,
Bunul meu Isus Hristos.

Am luat o hotărâre:
Vreau să fiu pe placul Tău,
Stai mereu Isus cu mine
Tu ești Dumnezeul meu!

Amin

Câmpia Turzii, 18 mai 2019


Amin. Glorie Domnului căci, da, așa cum spuneți în aceste frumoase versuri El a scris viață în dreptul nostru, după ce a plătit cu viața Sa prețul răscumpărării noastre!
Frumos. Domnul să vă binecuvânteze!
Adăugat în 20/05/2019 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1643
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni