În sătucul dintre dealuri, în căsuța cu pridvor,
Sta bunicul și bunica, amândoi cuprinși de dor,
Osteniți de truda zilei, el își mângâia mustața,
Ea, adusă, lângă ușă, în lighean își spăla fața.

În surdină, radioul, singura tehnologie,
Le mai îndulcea tăcerea, cu o știre, melodie,
În opaiț, o licărire mai e gata să se stingă,
Nimeni nu-ndrăzneşte parcă să îl miște, să-l atingă!

Întrebă bătrânu-n șoaptă: "Ai închis poarta la hoare?"
Bătrânica îi răspunde, pregătindu-i de mâncare:
"Am închis, că poate vine dihorul și le mănâncă,
Ne-om alege doar cu truda, nu suntem sătui de muncă?

Întingând în blid cu pita, dumicând apoi alene,
Bunicuța stă deodată, șterge lacrima din gene,
O privește lung bătrânul, un oftat şi lui îi scapă,
Căci sunt singuri și azi, mâine îi vor duce către groapă.

Nu au mai trecut copiii, sunt trei ani şi-aproape-o lună,
Parcă ieri erau de-o șchioapă și-i țineau pe toți de mână,
Au crescut şi şi-au luat zborul, ca puii de rândunică,
Nu-i nimeni în bătătură să strige, tată, mămică!

Casa e și ea bătrână, e nevoie de cârpeală,
Gardul parcă stă să cadă, ulița şi ea e goală,
Doar Gorun, bătrânul câine, mai se plimbă prin ogradă,
Nici pe el, sărmanul, n-are cine să-l tragă de coadă!

Voi, copii, demult plecat-ați, ați uitat c-aveți o mamă,
Ea sărmana, e bolnavă, glasul zărilor o cheamă,
Tatăl, a muncit o viață, pe masă s-aveți bucate,
A îmbătrânit acuma și e cam adus de spate.

Nu le trebuie nimica, doar să-şi mai vadă feciorii,
Poate mâine se vor duce unde se îngână zorii,
Să îi strângă tare-n brațe, poate pentru-ultima oară,
Așteptarea e cam lungă și începe ca să doară.

Cumpăna de la fântână scârțâie în balansare,
Flacăra-n opaiț se stinge, este vremea de visare,
Se aude-o rugăciune: "Adă-i Doamne, înapoi,
Doar o zi, o săptămână, apoi fă ce vrei cu noi!"

03/02/19, Barcelona -Lucica Boltasu