O nouă șansă
Autor: Lidia Maria Senași  |  Album: fara album  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de lidiutza_sweettygirl in 26/07/2018
Mi-ai arătat și mie harul Tău,
Dar m-am lăsat orbit de ce-i lumesc,
M-am dus ca un nebun pe drumul meu,
Uitând de Tine, Tatăl meu Ceresc.

Ca Dima am privit doar spre vitrine,
Și dragostea de lume m-a cuprins;
-Cum am uitat, crezând că fără Tine,
Aș deveni un om de neînvins... -

Și sunt chiar mai nevrednic decât Iuda,
Ce-a sărutat și a vândut o dat'...
Căci eu, în FIECARE zi, cu punga,
Cerșeam arginții dorului furat! ...

Mă-ntorc din nou la Casa părintească,
Am hoinărit destul prin lumea mare;
Și îndeajuns din troaca ei grotească
Am năzuit spre roșcove murdare.

Am îndrăznit să vin acum, o, Doamne,
C-am auzit că a mai fost un fiu
Neascultător, nenorocit ca mine,
Dar L-ai primit din mort ce-a fost, ca viu.

Primește-mă, Te rog, din nou, Părinte,
În casa noastră, de mai ai vreun loc,
Căci vreau Iubite, de-astăzi înainte,
Să nu mă mai despart de Tin' deloc! ...


Ajuta-i Doamne sa-si vina-n fire si sa vada desartaciunea lumii, sa asculte de glasul Tau !
Adăugat în 28/07/2018 de ana.cimuca
Statistici
  • Vizualizări: 866
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.