Tu nu pieri Lumină când seara se lasă,
Când pleata de Sânge pe umăr scânteie
Trezeşti văi de plângeri cu lumeni în faşă,
Din iazul de lacrimi înalţi curcubeie.

Nu-i timp de odihnă când noru-Ţi stă-n faţă,
Căci Tu nu-Ţi laşi pleoapa de vise furată,
În taina Iubirii, aceeaşi, măreaţă,
Eşti veşnică, vie, nu pieri niciodată.

Nu te curge clepsidra, în ornic nu baţi,
Eşti Cea Care este, întinsă pe-o Cruce
Lămureşti umblarea în paşi adevăraţi
Şi Raza ta sacră în Cer ne va duce.

Când Tu-mi inunzi ochiul, e un Cer nesfârşit,
Mi-e gura ca mierea rostind numele Tău,
Te laud că-n firida vremii m-ai găsit,
Te slăvesc Lumină, Fiul Lui Dumnezeu!

Începi secerişul în lanuri răscoapte,
Zăcământul ce poartă în piepturi, comori,
Puţin mai e ziuă, puţin va fi noapte,
Trâmbiţa anunţă ai veșniciei zori.

Pleca-vei cu Harul, Lumină măiastră,
Un stor ne va rupe de groaza de-afară,
S-aprindem candele în inima noastră,
Fărâmele frânte din Raza-Ţi de pară.

Amin!