Sămânța
Autor: Viorica Mariniuc  |  Album: In principio erat verbum...  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de vimara62 in 17/05/2018
Motto:
„Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța.
Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum:
a fost călcată în picioare și au mâncat-o păsările cerului.” Luca 8:5

Am căzut – sămânță lângă drum –
Însă Tu, Isuse, n-ai plecat;
Păsările mă-ncolțeau, duium,
Tu ai plâns și-apoi le-ai alungat.

Mă uscam pe rădăcină scurtă
Și-ai văzut că mă prefac în scrum;
Ai săpat cu mila Ta cea multă
Și-ai udat pământul de la drum.

Am crescut firav fuior de fum,
Aveam doar un bob de aguridă;
Nu știu cât ai stat acolo-n drum
Și ai smuls la spini și pălămidă.

Sunt sămânța ce-a scăpat din pleavă,
Încolțită-n margine de drum;
Prin iubirea ce-o primesc din slavă
Spăl picioare, mustru și îndrum.


(pastorului V. P.)


...iată căci există nădejde si pentru expusele 'seminţe'... mulţumiri sora
Adăugat în 15/06/2018 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 815
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni