De ce-i atâta întristare,
De ce atât de greu avem
Şi propăşirea în lucrare
Nicicum, nicicum nu o vedem?

De ce nu este unitate,
De ce nu-i râvnă şi nu-i dor,
De ce atâtea scuze-n toate
Şi le luăm aşa uşor?

De ce nu-s jertfele udate
Cu lacrimi, ca să mai vedem
A Ta putere peste toate,
De ce aşa puţin Te vrem?

De ce nu ne jertfim în fapte,
De ce vorbim aşa uşor,
De ce lăsăm şi ne desparte
Atâtea de-al nost’ Salvator?

De ce, de ce - şi întrebarea
Ar fi la multe şi n-avem
Răspuns, pentru că nepăsarea
E peste noi şi nu cerem

Ca Domnul să ne mai trezească
Din starea-aceasta atât de grea
Şi în noi Duhul să dorească
Să fim aşa cum Domnu-ar vrea.

O, iartă-ne, iubit Părinte,
Că suntem goi, nepăsători,
Şi jertfele nu ne sunt sfinte,
Şi nu suntem ascultători

De-al Tău Cuvânt şi-a Ta mustrare,
Care ne-nvaţă ne-ncetat
Cum să trăim a Ta lucrare,
Fugind de pofte şi păcat,

Ieşind din multă nepăsare
Ce peste noi s-a aşternut,
Căutând ca sfânta Ta lucrare
Să fie tot ce-i mai plăcut,

Pentru a noastră propăşire
Şi pentru vremi şi viitor,
Dorind cu multă dăruire
Să ne jertfim, cu mai mult dor,

Pentru Acel ce mântuirea
Ne-a dăruit şi ne-a învăţat,
Cu-adevărat, ce-i dăruirea
Iubindu-ne neîncetat.

Amin