21. În rugăciune
Autor: Monica Schiersner  |  Album: Darul Lui Dumnezeu, Volumul II  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de trifanm2002 in 07/02/2018
În rugăciune vreau măcar un ceas
Să stau în fiecare zi cu Tine
Şi Tu, Isus, să pui în al meu glas
Putere din puterile-Ți divine.

Eu vreau, Isus, să-nvăţ a mă ruga,
Mai mult să stau cu Tine-n părtăşie,
Smerit să caut zilnic fața Ta
Şi-n rugăciune să-mi dai bucurie.

Să-mi dai cuvinte noi în rugăciune,
Să nu le spun aceleaşi zi de zi,
Prin Duhul Sfânt cuvinte Tu îmi spune,
Cu dragoste să-Ți pot împărtăşi,

Din inimă să pot mereu a-Ți spune
Că tot ce vreau şi tot ce îmi doresc
E ca mai mult cu Tine-n rugăciune
Să stau de vorbă şi să stăruiesc.

Cu mulţumire şi cu adorare
Să Te înalţ mai mult, să Te slăvesc
De-atât de multă binecuvântare
Ce am primit şi încă mai primesc.

Pentru viaţă, pâine, sănătate,
Pentru prezent şi pentru viitor,
Îţi mulţumesc că Tu mi-ai dat de toate
Şi de trăiesc, dar şi când o să mor.

Atâtea ce doresc, Isus, a-Ți spune
Şi, totuşi, ce puţin ştiu să trăiesc
Cu Tine, Domnul meu, în rugăciune,
Cu ce puţin, ades, mă mulţumesc.

Mă iartă şi în mine pune dorul
Să caut tot mai mult prezenţa Ta,
Să simt adânc în inimă fiorul
Că vreau mai mult, Isus, a mă ruga.

Amin


Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 831
Opțiuni