Fii credincios!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Am nădejdea mântuirii!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 02/12/2017
Fii credincios!

De Domnul te-ai îndepărtat
Crezi că nu mai eşti nevoit...
De rugăciune ai uitat,
Te-ai săturat, eşti obosit...

Aceleaşi cereri tot mereu...
Ceri viaţă lungă, sănătate,
Şi ajutor să ai la greu
Dar ştii că, singur nu se poate;

Arareori mai ceri credinţă,
Însă îţi pare că o ai
Şi ceri în toate biruinţă
Când în genunchi te-aşezi şi stai.

Şi ceri... şi ceri fără oprire;
De dat însă, nimic nu dai.
Ceri Raiul şi-a ta izbăvire,
Că acolo îţi doreşti să stai.

Când Duhul vine şi-ți vorbeşte,
Gândeşti să mai amâni un pic
Îţi cere tot ce oboseşte,
Mai bine, nu mai faci nimic.

Mai este vreme şi-altă dată,
Ca din Cuvânt să mai citeşti.
Alte probleme se arată
Iar Biblia, o mai găseşti...

Te închini ca Domnul să Te vadă,
Promisiuni Îi faci mereu.
Doreşti în tine să mai creadă,
Căci te consideri fiul Său,

Căci Domnul Îi e ușor
Cu patimă să Te iubească...
Dar, e şi foc mistuitor
Și poate crunt, să pedepsească!

Isus nu e răzbunător,
El e milos, plin de iubire.
Iar de te rogi, e îndurător
Şi-Ți va aduce, izbăvire.

Te chibzuieşte cum te porţi,
Fii devotat şi conştiincios,
Căci fără Domnul, tu nu poţi
Ca să exişti; Fii credincios!

Amin

Câmpia Turzii, 1 decembrie 2017


Un frumos poem moralizator a adevarului ca noi voim ca Dumnezeu sa faca voia noastra si nu atat noi Voia Sa, fiindca fiind credincios "ceri şi ceri, fără oprire/De dat însă, nimic nu dai..."Te-nchini ca Domnul să Te vadă/Promisiuni Îi faci mereu". Insa bine scrie pooeta cu toate ca nu suntem crestin cum trebuie totusi "Isus nu e răzbunător/El e milos, plin de iubire/Iar de te rogi, e-ndurător/Şi-ţi va aduce, izbăvire..." Fie ca Domnul sa ne izbaveasca pe toti de toate nevoile. Felicitari.
Adăugat în 03/12/2017 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 1311
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni