S-a rupt un zăgaz
Autor: Sanja Cristea Tiberian  |  Album: Lumina de pe munte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Sanja-Adriana
S-a rupt un zagaz
În sufletul meu
Când Tu mi-ai ieşit înainte
Mi-ai dat un răgaz
Şi-apoi Dumnezeu
M-ai pus să-Ţi slujesc în cuvinte.

Credinţa mi-ai dat
Putere să-Ţi fiu
Copil răbdator şi cuminte
Din moarte salvat
Puternic şi viu
M-ai pus să-Ţi slujesc înainte.

Ardeau în ceruri sus
Atât de multe stele
Te căutam, Isus
Nu ajungeam la ele.

Mă luminau şi blând
Mă mângâiau pe frunte -
Cununi de foc arzând
În pletele cărunte. -

De multe ori mi-e greu
Mă bat furtuni şi geruri
Dar ştiu, Isuse-al meu
Că mă aştepţi în ceruri.

Acolo mi-ai promis
Că-mi vei zidi o casă
Şi-ntr-un palat de vis
Eu am să-Ţi fiu mireasă.

27.07.2004
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1755
  • Export PDF: 11
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni