Te-am lăudat din buze Doamne
și Te-am cîntat frumos cîndva,
- era atît avînt în toate
doar suflet prea puțin era.

Știam să-Ți spun cuvinte nalte
cu grai smerit și grav știam
- aveam atîtea-n rugăciune
doar suflet prea puțin aveam.

Primeam cu drag să-mi vii în casă
și chiar să stai la masă vream
- aveai loc larg în toate-a mele
- doar sufletul prea strîmt l-aveam.

Cu largă mînă, zeciuiala
și darul, la altar, duceam
- Îți dam atît din toate-a mele
doar suflet prea puțin Îți dam.

... Iar astăzi, Doamne, cînd Cuvîntul
îmi luminează tot ce fac
văd ce zadarnice-mi sînt toate
cînd sufletu-i de har sărac.

Și-atît aș vrea să n-am nimica
din tot ce m-a-nșelat cîndva
- să nu mai cred că-n loc de suflet
mai pot să-Ți dărui și-altceva!...