Ieşiţi din Babilon!
Autor: Stănulescu M.  |  Album: Scrisori din Babilon  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de w.Miller in 02/07/2017
Ieşiţi din Babilon!

E noapte-n Babilon,e beznă în cetate
Soarele-a dispărut iar luna e fugară,
Păsări negre şi mari pe zidurile-nalte
Clocesc ouă cu pui,parcă-nmuiaţi în smoală.

Au zborul chinuit,cu aripile frânte,
Ochii-s fără lumină,nu văd nici-o culoare
Şi-n încercări de zbor zadarnice şi multe
Cetatea-ntunecată le este închisoare.

Cântecul lor când vine e rece,te-nfioară
E ca un bocet lung cu vaiete icnite,
Îţi aduce în suflet,încet ţi le strecoară
Trăirile cu spaime şi frici nestăpânite.

Stoluri fără de număr zboară ca nişte gânduri
Din curţile cetăţii nicicum nu pot să scape,
Atât de-nghesuite în nesfârşite rânduri
Fac ziduri de-nchisoare sub ele-ncet să crape.
-------------------------------------------------
Aşa cum păsări negre au aripile frânte
Zbătându-se întruna şi neputând să zboare
Şi gândurile multe sub rătăcita frunte
Şi-au făurit iubită a minţii închisoare.

Sub lacătul ei greu zac fără de scăpare
Mândrii care se scurg ca apele în rîuri,
Îşi pun în inimi slabe îngusta lor chemare,
Rămân acolo scrise în nesfârşite suluri.

Dorinţe înălţate noapte şi zi,mereu
La cer şi chiar mai sus,la scaunul etern
Să îl vadă pe om în loc de Dumnezeu
Şi gândurile-i negre acolo cum se-aştern.

Dragostea pusă-n om, femeie şi bărbat
Târâtă în noroi, în gânduri de Sodomă,
Apoi fără ruşine pusă în loc înalt
Vândută ca o marfă c-o ieftină aromă.

Credinţa îndreptată spre idoli noi ai lumii
Care nu luminează nici sufletul nici gândul,
Aduce doar o ceaţă ce-n minte o au nebunii
Cu aburii ei groşi umplând acum pământul.

Toate stau adunate sub lacătu-nchisorii
În gânduri ca şi stoluri de păsări necurate:
Mândriile deşarte,dorinţele-nălţării,
Credinţe rătăcite,iubiri neruşinate.
----------------------------------------------------
Iar cheia de la lacăt e-n mână de femeie
Mare împărăteasă în Babilon-cetate,
Ce-n suflete aprinde a dragostei scânteie
Pentru mândrii deşarte,credinţe idolatre.

De pe scaunul ei, ce stă pe şapte munţi
Îşi toarnă băutura peste-mpăraţii lumii,
Care o beau supuşi ca şi soldaţii-nfrânţi
Sau ca robii umili ce-şi linguşesc stăpânii.

De la-nălţimea ei priveşte cu-ngâmfare
La lumea tot mai mică ce nu o mai cuprinde,
Se urcă până-n Templu şi cerând închinare
Suflete mici şi slabe le cumpără şi vinde.

Apoi strigă de sus,de pe rotundul lumii:
„Şed ca împărăteasa nu cunosc tânguirea,
Sub razele de soare şi cele ale lunii
La cei ce mă slujesc le împart stăpânirea”.

Şi luîndu-se de mână cu fiicele ei multe
Împărăteasa lumii mai varsă din potir
Peste limbi de popoare ce au minţile-nfrânte
De-al ei ameţitor şi magic elixir.

Pregătind să îşi verse ultima picătură
Sparge vasul iubirii care e pus în suflet,
Cu o mârşavă şi-ascunsă lovitură
Prin mâinile Sodomei,sub un demonic rânjet.

Iar Cel ce-a făurit vasul fin al iubirii
Punând în el pe om ,femeie şi bărbat
Este lăsat în urma şi umbra rătăcirii
Dată de elixirul ce-n lume e vărsat.

Potirul ei e-aproape să stea cu gura-n jos
Astupând gura lumii şi luîndu-i răsuflarea,
Din adâncimea lui semnul ce este scos
Să îşi pună pe frunte şi mână încercarea.
---------------------------------------------------
Dar Cel ce e uitat sub umbra rătăcirii,
A gândurilor multe ca stoluri necurate
Strigă peste popoare,ce-n semnul răzvrătirii
Aleg să se închine femeii desfrânate:

„A căzut Babilonul,a ajuns o-nchisoare
A gândurilor negre care se vor înalte
Şi dorind ca să treacă de lună şi de soare
Lângă eternul scaun să-şi pună-a lor cetate.

A căzut Babilonul sub gânduri răzvrătite
Aprinse de scânteia ce stă în prinţul lumii,
Care a-ncoronat minţile rătăcite
Făcându-i pe nebuni,în Babilon stăpânii.

Ieşiţi din Babilon,cu-al meu popor,acum
Să nu-i împărtăşiţi păcate şi urgii,
Să nu vă-nghesuiţi pe drum de foc şi scrum
Pe care merge ea cu fiice şi cu fii.

Toate gândurile ei ce-au vrut să fie-nalte
S-au ridicat la cer până la Dumnezeu:
Mândriile deşarte,credinţe idolatre,
Iubirile Sodomei şi hule de ateu.

Pe cât s-a desfătat şi s-a slăvit pe sine
Turnaţii îndoit,s-aibă potirul plin
Cu foamete şi moarte,cu multă tânguire
Într-o singură zi să-i vină mare chin.

Ieşişi din Babilon,nu priviţi înapoi
S-aveţi în voi credinţa lui Noe şi-a lui Lot,
Să puteţi sta-n picioare,să nu fiţi găsiţi goi
Atunci când vărs potirul cu-al focului potop”.

2 Tesaloniceni 2:4; 2 Timotei 3:1-5; 4:3,4;
Apocalipsa 17:5,9; 18:1-8.


Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 682
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni