Pe drumul tău
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Vorbește cerul  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de lboltasu in 21/06/2017
Te las în mâna Celui ce poate da izbândă,
Te rog, să nu dorești dușmanului osândă!
Căci Dumnezeu îi vede și inima și gândul,
Tu în Cuvânt te-ncrede, doar El îți dă avântul.

Putea-vei trece marea, poți înfrunta furtuna,
Isus e desfătarea, El îți va da cununa.
Nimeni nu are dreptul să-ți judece viața,
Mai bine să dorească cu drag să dea povața.

Domnul Isus venit-a nu ca să dea sentința,
Atâta ne-a iubit, prin har ne-a dat credința.
E Calea spre salvare pentru acel ce crede,
Fii binecuvântare, căci n-ai nimic a pierde!

Atâta cât se poate, fă binele în lume,
Atâția își spun "frate", deși sunt fără nume.
Sunt apostazi sărmanii, din cei ce-atacă, stii!
Le pasă doar de-avere și faimă, zi de zi.

Păcate-s camuflate, negate sau vădite,
Dar Dumnezeu le face mereu descoperite,
Așa că mergi nainte, te roagă cu credință,
Căci ești un biet părinte-ncercat de suferință.

Domnul ridică blând o trestie ce se frânge
Și leagă rana celui ce sub povară plânge,
Pe drumul tău, El vede că-s lacrimi și suspine
Dar e-n control în toate căci vrea să-ți fie bine.

Te las în mâna Celui ce este mângâiere,
Te roagă cu credință ca să primești putere,
Domnul Isus îți vede și sufletul și starea,
Răspunde-I cu smerenie, când va veni strigarea

21/06/17, Barcelona -Lucica Boltasu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1548
  • Export PDF: 156
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni