E prea târziu
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Tot mai aproape de Isus  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 02/05/2017
E prea târziu


E prea târziu de n-ai crezut
În Domnul Vieții și-ai plecat
Nu ai făcut ce ți-a cerut
Și cu El, nu te-ai împăcat.

Și toate câte le-ai făcut
Au fost doar după placul tău
Tu viața singur ți-ai pierdut
Și-n foc, o să petreci mereu,

Așa cum viața cea trăită
Lângă Isus va fi-n vecie
Și viața cea nesocotită
În foc, eternă o să fie,

Căci ai făcut numai ce-ți place
Pe Domnul nu L-ai respectat
Nimic nu se mai poate întoarce
Isus, e foarte întristat.

Ale tale zile s-au sfârșit
La ușa ta, mult a bătut
În casă, tu nu L-ai primit
A stat s-aștepte trist, tăcut...

Apoi ușor S-a-ndepărtat
Căci L-ai respins cu răutate
Dar înspre tine s-a uitat
Căci erai plin de vanitate.

Să Îi deschizi, n-ai ostenit
La masa ta ca să cineze
Să plece așa cum a venit
Să nu Te mai tot tachineze.

Dar iată, viața ta s-a dus
Ești chiar la capăt, trist, speriat,
Tu, Domnului nu te-ai supus
Știi bine că e supărat.

De aici te așteaptă drumul greu
Un drum prea aspru și prea ferm,
Te așteaptă-n Iad stăpânul tău
Și focul arzător, etern.

De-ai mai putea să vii-napoi
Ai fi modest și umilit
Ai fi cu toți, ce-s în nevoi
Și credincios și pocăit,

Dar viața toată a trecut
Și clipa cea grea a sosit
În viața ta tot ce-ai făcut
Va fi cu grijă cântărit.

Judecătorul e Isus
Chiar El, ce viața Ți-a plătit
Și-a vrut ca să te ducă sus
Dar, L-ai respins și ai fugit.

Amin

Câmpia Turzii, 13 aprilie 2017


Doamne da sa nu fie prea tarzIu pt. nimeni.
Rugati-va VA ROG FRUMOS caci sunt ddetinut politic in psihiatria Abarbanel din orasul Bat Yam -Israel!!!!!!!!!!!
POLITIA israel m-a bagat fara sa fi facut rau nimanui.....ci numai pe minciuni!!!!!!!!!Pana acolo au mintit incat au zis ca am dat cu piétre in politisti ,etc minciuni!!!!!!!
Puneti-ma va rog pe o foaie in casa d-voastra ca sa nu ma pierdeti din rugaciuni-va rog!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Adăugat în 02/05/2017 de SfarsitulEsteAproape
Frumos si intelept poem. Trebuie sa lucram cat este ziua fiindca vine noaptea cand nu mai lucreaza nimeni. Viata trece repede si trebuie sa ne hotaram si sa lucram cu ravna pentru mantuire. Vine intradevar ceasul cand este prea tarziu. Iadul este poate o forma de pocainta, dar o pocainta prea tarzie: "Dar viața toată a trecut Și clipa cea grea a sosit/În viața ta tot ce-ai făcut/Va fi cu grijă cântărit'. Felicitari si inspiratie.
Adăugat în 02/05/2017 de marin2016
Un avertisment serios dar și plin de har! Umbra pe cadranul istoriei este la apus și un „prea târziu” bate la ușa noastră a fiecăruia pt multe lucruri dar pt cei nemântuiți este groaznică vremea din afara vremii ce urmează...
Adăugat în 03/05/2017 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 347
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni