Cu recunoștință
Autor: Nichifor Nicu  |  Album: Selectii  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Nichifor in 20/02/2017
Cu recunoștință
autor: Nichifor Nicu
20.02.2017 ora: 13:40.

Astăzi Dumnezeu te cheamă să te-ntorci la pocăință,
Vrea să îți vorbească-n taină despre Sfânta Lui credință.
Vrea să te învețe astăzi ce înseamnă să iubești,
Vrea să te învețe astăzi omule să te jertfești.

Tu doar stai în ascultare de Cuvântul Lui cel Sfânt,
Nu descuraja pe cale nicicând pe acest pământ.
Rămâi tare în credință, rămâi curajos mereu,
Și vei avea biruință împotriva celui rău.

Nu cârtii când lupta-i mare, nu privi deloc-napoi,
Ci privește înainte, Dumnezeu este cu noi.
Roagă-te neîncetat și pășește prin credință,
Domnul Sfânt S-a îndurat și ti-a dat azi biruință.

Ce frumos și ce plăcut este să-L slujești pe El,
Pe Isus Hristos, Mesia, Domnul Sfânt, Emanuel.
Nu-i nimic în astă lume mai de preț decât Isus,
Care a venit la noi să ne ducă-n slavă sus.

Mulțumim o, scump Părinte că Te-ai îndurat de noi,
Când eram în astă lume părăsiți, trântiți și goi.
Astăzi cu recunoștință ne-nchinăm în fața Ta,
Și venim cu pocăință ne-nchinăm la Golgota!

Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1177
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni