În fiecare dimineață
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Binecuvăntare  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de valeriamida in 09/01/2017
În fiecare dimineață, mă-nchin în fața Ta Hristos,
Și vin plecat în rugăciune, smerit Îți mulțumesc frumos.
Îți mulțumesc, ai fost cu mine și somnul Tu mi l-ai vegheat,
Și chiar în zorii dimineții, o, Doamne, Tu m-ai deșteptat.

Încep ziua cu Tine Doamne, căci doar așa voi izbuti,
Te chem în ajutor, știu bine, căci Tu nu mă vei părăsi.
Citesc Cuvântul Tău Isuse, și sufletul meu mi-l hrănesc,
Prin el îmi spui: Eu sunt cu tine, nicicând n-am să te părăsesc.

Mă întărești, îmi dai speranță, curaj prin lumea aceasta rea,
Cu Tine sunt în siguranță, bine-i cu Tine alăturea.
Din zori de zi și până seara, cu Tine sunt biruitor,
Îmi ești Lumină pe cărare, Te laud, Îți cânt și Te ador.

Iar seara la sfârșitul zilei, mă-nchin din nou în fața Ta,
Îți mulţumesc căci încă-o zi, ai adăugat la viața mea.
Apoi Te rog, Doamne Isuse,Tu, Fiu Preasfânt de Dumnezeu,
Trimite Doamne ai Tăi îngeri, să tăbărască-n jurul meu.
Amin

Ica Drăgoi
9.01.2017


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1370
  • Export PDF: 14
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni