Cuiul lui Luther

Cuiul lui Luther,
Celebrul cui ruginit,
Bătut într-o uşă de catedrală-
Cu cinci secole-n urmă,
O lume întreagă a răscolit.

S-au dus celebrele teze,
Fiind purtate de vânt,
Împrăştiate pe-ntregul pământ.
Unii râd când le văd,
Iar alţii,nepăsători,trec mai departe,
Dar cuiul cel ruginit,
Parcă are ochi ce ne priveşte,
Şi-o gură ce ne vorbeşte!

Parcă-ar fi ochii lui Luther,
Şi chiar gura lui,
Şi n-ar fi, la urma urmei,
Un cui ca oricare cui!

Totuşi,cuiul lui Luther ne mustră,
Mai aprig ca niciodată,
Şi mereu ne aduce aminte,
De reforma cea eşuată,
Căci deviza: "sola Scriptura",
Astăzi nu se mai poartă.

Doar cuiul mai protestează,
Că-i vremea sublimei împăcări,
Au uitat protestanţii de ruguri,
Şi de prigonitorii de ieri.

Ne iubesc astăzi torţionarii,
Cum nu se poate descrie,
Să nu fie dragostea,totuşi,
Efemeră ca floarea de păpădie!

15.12.2016..
Cornel Jigău