Trecătoare este viața
Autor: Teodor Groza  |  Album: Există speranţă  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de TeodorVS in 26/07/2016

Trecătoare este viața

Trecătoare este viața,
Ca un firicel de floare,
Undeva un om se naște,
În alt loc un altul moare.

Chiar dacă ne merge bine
Și ne este dragă viața,
Zilnic să ne pregătim,
Nu știm când se rupe ,,ața.,,

De aceea om pribeag,
Pe pământ ești trecător,
Călător spre altă lume,
Suspinând de greu, de dor.

Ce ciudată este viața,
Cu aripi înălțătoare,
Un suiș pe culmi visate
Și căderi ce-s zdrobitoare.

La toți viața ne e scurtă,
Ca un abur care piere.
Azi cu multă bucurie,
Mâine lacrimi și durere.

De aceea prieten drag,
Nu trăi la întâmplare,
Pregătește-te te rog,
Pentru viața viitoare.

Minunată este viața,
Când o trăim cu folos,
Împlinind Sfânta Scriptură,
Pentru slava lui Hristos.

Viața noastră e un dar,
Dar ceresc nemeritat,
Fericit e omul care,
Nu trăiește în păcat.

De aceea orice om,
Ce vrea fericit să fie,
Să-L urmeze pe Isus,
Să trăiască pe vecie.

de Teodor Groza
26.07.2016
Vișeu de Sus


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1912
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni