În Tine mă încred
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Siguranţa mântuirii  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de valeriamida in 03/07/2016
În Tine mă încred orice s-ar întâmpla,
Căci Tu mă izbăvești și ești tăria mea.
Cetate de scăpare îmi ești în ceasul greu,
Mă-ncred în Tine Doamne, puternic Dumnezeu.

Ești stânca de granit, izbăvitorul meu,
Cu Tine mi-e ușor, chiar de urcușu-i greu.
Tu-mi trimiți ajutorul din sfântul Tău locaș,
Și mă încurajezi căci:Singur nu mă lași.

Tu ești nădejdea mea, Prieten minunat,
Sprijinitorul meu, fii binecuvântat.
Lumină pe cărare îmi ești în orice ceas,
Fără de Tine Doamne în beznă aș fi rămas.

Cu glasul meu Te strig, îmi răspunzi bucuros,
Tu-mi aduci mângâiere, iubitul meu Cristos.
Eu mă bucur în Tine, Te laud neîncetat,
Îți mulțumesc Isuse, căci m-ai răscumpărat.
Amin

Ica Drăgoi
3.07.2016


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1354
  • Export PDF: 13
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni