-Nu sunt flămând, nu sunt sărac,
Am ce mânca și am ce să îmbrac,
Nu-mi este patul noaptea sub un nor,
-Atunci, de ce îți e de țară-atât de dor?!
...Mă întreba ... un muritor-sărac,
Ce țeapăn sta în fața mea,
Cu ochii bulbucați de-a lui-mbuibare,
Sperând să-ncep a mă văita.
-O, dumneata ești tare-n bani-nrădăcinat,
Și ai și câmpuri, dealuri și izvoare,
La bănci, ți se deschide ușa,
Iar galbenii ți-i numeri înainte de-a adormi,
Dar de ce plâng de România?
-Săracule, nicicând tu n-ai să știi!
Am fost îmbogățită în copilărie,
Când Prea Înaltul ochii mi-a deschis, spunându-mi:
-Privește tot ce vezi!
Lanuri de grâu, mioare-albe,
Cântări în carul de la muncă-ntors,
Privighetori în doine înspre dimineață,
Splendoarea veșniciei rază,
Am coborât-o pentru tine, toți...
-Leagăn-copii, cuptoarele de pâine
Și rugăciunile părinților în vorbele de bine,
Îmbrățișări la despărțire... sau,
Înmormântările ce-au fost...
Cu astea toate m-a 'mbogățit Stăpânul
Iar sufletul mi l-a-mbrăcat în sfânu-I rost.
-Nu sunt săracă!
Dar hoții și dușmanii iubita-mi țară, fură,
De câte bogății o jecmănesc, dezbracă?!
Semănând între români doar patimă și ură?
-Cum să nu-mi fie dor si să nu plâng,
Când pâinea-i bună m-a crescut cântând,
Când buțile cu must, curtea cu oară,
Mă duc-n dulceața de odinioară?!
-Cum să nu plâng când văd atâta ură,
Nu-s păsări, vite-n bătătură,
Ci doar ... un scâncet mort de foame,
...pe un lanț...!
M-aduce-n realitate, la tot ce văd - și-i dureros ,
Dar și la gândul - dor al despărțirii,
-De-aceea îmi e dor și mă jelesc, străine,
Tu nu-nțelegi nimic din dulcele-vieții - rost!

oară= păsări de curte-regionalism oltenesc

Sanda Tulics
29 martie 2016