Aud chemarea Lui
Prin cel ce ne cuvântă,
Ne spune să venim,
Să ne urcăm pe stâncă.

Să ne lăsăm orgoliul
Când suntem cercetați,
Și să ne rupem lanțul
Ce ne-a ținut legați.

O inimă de piatră
Se sfarmă-n grohotiș
Și îndoiala fuge
Căutând un ascunziș.

În locul ei, lumina,
Pătrunde peste tot,
Iar sufletul tresaltă
Simțind al vieții rost.

Un cuget curățit
Aruncă jos veninul
Și începe-a se hrăni,
Nemaicărându-și birul.

În piept aud cum bate
O inimă de carne,
Ea scoate afară eu-l
Ce l-am ținut ca frate.

O bucurie mare
Pătrunde-n locul lui,
Hrănindu-se cu har
Din slava cerului.

Chemarea vine iar
Rugând să vină-n față
Pe-aceia ce-și doresc
Să înceapă o nouă viață.

Se simte curăția
Trăirilor din ei,
Se simte puritatea
Copiilor - cei noi.

Căci azi, mărturisirea
Că îi dau sufletul meu
Va naște un om nou;
Copil de DUMNEZEU!