Doamne, sufletu-mi tânjeşte...
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Pe scara cerului!  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 25/02/2016
Doamne, sufletu-mi tânjeşte...


Doamne, sufletu-mi tânjeşte
După a Ta înţelepciune,
A mea gură mult râvneşte
Să vestească al Tău Nume.

Inima mi-e doritoare
Să fie pe placul Tău,
Căci văd a Ta îndurare
Duhul Sfânt Îl simt mereu.

Doamne, multe-mi dăruieşti,
Mai mult decât Ţi-am cerut...
Pentru mine mijloceşti
Tatălui, atât de mult...

Verşi lacrimi nenumărate
Când mă vezi că-s rătăcit,
Căci Tu, le cunoşti pe toate,
Mă cunoşti când sunt greşit;

Când nu sunt în ascultare
Tu mă vezi, Te întristezi,
Căci purtarea mea Te doare
Slab cum sunt, Tu mă mai crezi.

Tu mă crezi pe mine, Tată,
Că-s de Tine întocmit,
Şansă îmi mai dai o dată
Iubindu-mă, ai murit.

Ai ales chinul, durerea,
Batjocura, suferinţa,
Să îmi poţi da mângâierea
Şi prin luptă, biruinţa.

Amin

Câmpia Turzii, 1 februarie 2016
Slăvit să fie Domnul căci ne poartă de grijă și ne trece prin tot ce ne face mai asemănători cu El!
Adăugat în 25/02/2016 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1019
  • Export PDF: 7
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni