Nămeţi de alb, încă mai stăruie-n fereastră,
Priviţi de bolta luminoasă şi albastră,
Crengi dezgolite parcă nu-şi aşteaptă primăvara,
Iar vântul bate de dimineaţă, până seara.
M-apropii de fereastră... mă gândesc:
-Până în primăvară... nămeţii se topesc!
Şi păsările vor ţâşni prin verde iară,
O, sfânt Isus,
Scoate-mi Te rog, şi sufletul în sfântă primăvară!
Că-i-ntroienit de multe ori
Şi-adânc, cu inima-mpreun-suspină...
Ar vrea mai mult din soarele ceresc,
Prezenţa Duhului Cel Sfânt,
S-o simtă, să-l aline...
Să fie ca în Dragostea dintâi!
Iubire fără anotimpuri!
Doar plai ceresc, cântări în Duh,
Şi rugăciuni-nspre cer suind,
Fără de ocolişuri!
-Când Pâinea se-mpărţea la toţi,
Şi-n lacrimi, bucurie, ajungea la fiecare!
Când nu ştiai când începea - rodirea-n Duh
Şi te simţeai de la-nceput pân' la sfârşit,
În sărbătoare!
Când copilaşi rodeau iubire-n cor şi-n poezii,
În mijlociri, bătrâni şi tineri stăteau în închinări,
De la apus ... Până în zori de zi,
În splendide cântări-n mijiri trandafirii.
Mă uit pe geam... Şi-mi aştept primăvara!
Să se topească albele troiene,
S-aud iar corul, orchestra şi fanfara
La Cină, rugăciunea şi Psaltirea!
Să-mi dea prin Duhul Sfânt, Isus Christos:
PECETLUIREA!

20 februarie 2016
SandaTulics-Oconomowoc