Dumnezeu este cu noi!
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Armonii divine  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de lboltasu in 02/01/2016
Mă cufund iar în propriile-mi gânduri,
Scormonesc în idei și în rânduri,
Caut ceva ca să mă reprezinte,
Mă transpun în aduceri aminte,
Nici mai slab nici mai tare-n umblare,
Dar cu gând spre un Soare-răsare,
Nici mai bun nici mai rău ca-nainte,
Dar iertat prin sfânt har de Părinte,

Sunt un om, sunt o umbră ce-așteaptă,
Ca să urce spre cer câte-o treaptă,
Anotimp ce-și așteaptă-nflorirea,
Pârguind în tăcere sfințirea,
Sunt sămânța ce-așteaptă sub brazdă
Germinarea într-u-Acel ce e Gazdă,
Încolțind, sfânta genă purtând,
Mă-nnoiesc, mă înalț fremătând,

Sunt un abur, aroma de Pâine,
Secunda ce trece-ntr-un mâine,
Rubiniul ce teascul prepară,
Frământând ce-i-năuntru și-afară,
Mă ascund într-un ieri circumcis,
Meditând la tărâmul promis,
Dar ce-i azi, mă învață mai mult
De Cuvântul Scripturii s-ascult,

Să cunosc voia Domnului meu,
Să proclam Vestea Bună mereu,
Iar atunci când mă-mpiedic și gem,
Pe Isus eu degrabă să chem,
Să lepăd la cruce poveri,
În suflet să-mbrac primăveri,
Să fiu o mireasmă și eu,
C-aşa m-a creat Dumnezeu!

În duh s-am mereu mulțumire,
Să vorbesc despre cer, mântuire,
Căci prin har sunt eu astăzi ce sunt,
Un copil, chiar de-i părul cărunt,
Prin Isus am puterea să sper,
Am credință și pace de fier,
Pot să strig: "Ava-Tată!" oricând,
C-am intrat într-un Nou Legământ,

Sunt iertat, sunt salvat, mântuit,
De aceea sunt azi fericit,
Nu mai stau sub obroc, ci doresc,
Ca să ard pentru cer, cât trăiesc!
Luminând să-mi duc traiul ascet,
Să alerg chiar de merg mai încet,
Chiar de pierd lupte mici, în război
Să nu uit, "Dumnezeu e cu noi!"

02/01/2016, Barcelona-Lucica Boltasu


Ami. Glorie Domnului! El este cu noi, El este Domnul și Mântuitorul, El este Stânca de adăpost și Izbăvitorul! El să te binecuvânteze din plin și în noul an, împreună cu toți cei dragi,! La mulți ani tuturor și toate binecuvântările Bunului Dumnezeu!
Adăugat în 06/01/2016 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 2750
  • Export PDF: 426
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni