Lacrima lui Isus
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Frământări  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de lboltasu in 30/12/2015
De ai văzut cum lăcrimează,
Măcar odată pe Isus,
De ai simțit a Sa durere,
Când sus pe cruce-a fost răpus,
Poți să aștepți minuni să vie
Și vindecări prin al Său har,
Dar dacă nu Îl ai în suflet,
Ți-e așteptarea în zadar.

De spui că tu cunoști Scriptura
Și Isus îți este model,
De vorba, fapta nu arată
Că Îi ești fiu și Domn ți-e El,
Să te gândești încă o dată
Dacă Îl ai pe Dumnezeu,
În inima ce se mândrește
Că știe din Cuvântul Său.

Nu poți să fii tobă de carte,
Să știi ce cere Tatăl tău
Și să continui cu-a ta fire,
Să te comporți ca un ateu.
Dacă ai înțeles menirea
Ce-o are omul pe pământ,
Îți lepezi hainele murdare
Și crezi în Noul Legământ.

De ai Cuvântul Sfânt în tine,
Îl ai și pe Cel ce-a vorbit,
Pe Dumnezeu, Tatăl măririi,
Pe Fiul care S-a jertfit,
Ai Duhul Sfânt ce îți dă pacea
Și dragostea primită-n dar,
Încredințat, poți spune "Tată",
Căci ești om nou! Ce mare har!

De-ai fost respins, scuipat în față,
De cei ce nu se-ncred în El,
De tu aștepți a Lui venire,
În Casa Domnului, Betel,
Să nu te-nfricoşezi de oameni,
De ce-ar putea să-ți facă ei,
Tu ține-te-ntru tot de Domnul
Și să nu-ți faci alți dumnezei!

Purtarea ta fie curată,
Să dovedești că ești creștin,
Nu doar c-o formă de evlavie,
Ci îmbrăcat în strai de in,
Vorbirea-ți fie-ntotdeauna
"Da și Amin!" Căci Adonai,
Va răsplăti a ta lucrare
Și faptele ce-aici le ai.

Privește lacrima ce cade
Din ochii Domnului Isus,
Încă mai plânge...Omenirea
L-a vrut atunci, demult, răpus.
Dar chiar și azi mai sunt atâția
Ce zi de zi Îl răstignesc,
Când El în chinul morții strigă:
"O, iartă-i Tată, îi iubesc!"

"Mai dă-le-un an de îndurare,
Să înțeleagă jertfa mea,
Iar de nu vor ca s-o primească,
Facă-se Doamne voia Ta!
Am împlinit lucrarea Tată,
Timpul aproape s-a sfârșit,
Revarsă-Ți harul peste lume,
Omul să fie mântuit!"

Nu așteptați minuni, prieteni,
Dacă Minunea nu e-n voi!
Ce mare har: Scriptura spune
Că "Dumnezeu este cu noi!"
Emanuel, Fiu al durerii,
Încă așteaptă să-L primești,
Te cercetează și te-ntreabă,
În suflet, azi, ce găzduiești!

30/12/15, Barcelona- Lucica Boltasu
Multă inspirație și în anul 2016. Cel Preaînalt șă-și reverse din belșug binecuvântările. Îți doresc propășire, fericire, realizări după dorința inimii tale. Cu drag George Cornici
Adăugat în 30/12/2015 de geocornic
Statistici
  • Vizualizări: 2849
  • Export PDF: 423
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni