Spre slava Pruncului ceresc!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Pe scara cerului!  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 21/12/2015
Spre slava Pruncului ceresc!

Sărbătorim o naştere divină
Pe Domnul Vieţii, noi Îl venerăm
Şi an de an, Îl aşteptăm să vină
De naşterea Lui, toţi ne bucurăm.

E Prinţul Păcii care ne iubeşte
În lume a venit să fim salvaţi
Iar omenirea Îl sărbătoreşte
Veniţi creştini, spre slavă să-I cântaţi!

Un Prinţişor nevinovat a fost
În staul scumpa-I mamă, L-a născut
Să deie omenirii, un nou rost;
Păstorii, magii, cu toţi L-au văzut.

În faţa Lui, mulţimea s-a închinat
Şi cerurile cu drag L-au privit
Pe Mesia cel Sfânt întruchipat
Ce-n om, să ne salveze a venit;

Cântaţi-I dragi creştini cu bucurie,
Şi eu doresc, din inimă, să-I cânt
Iar slava Lui, în veci de veci să fie,
În ceruri sus, şi aicea pe pământ!

Amin

Câmpia Turzii, 20 decembrie 2015
Aleluia! Sa-I càntam Domnului, pana cand va reveni!
Adăugat în 23/12/2015 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 2011
  • Export PDF: 7
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni