Mai multă dragoste să fie
Autor: Teodor Groza  |  Album: Există speranţă  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de TeodorVS in 25/11/2015

Mai multă dragoste să fie

Mai multă dragoste să fie,
În viaţa celui mic, sau mare,
Mai multă sfântă bucurie,
În fiecare Adunare.

Mai mult a Domnului solie,
Cu pacea fără de hotare,
Vorbe sfinţite, vrednicie,
În fiecare Adunare.

Mai multe inimi ne-mpărţite,
Cu dedicare jertfitoare,
De Duhul Sfânt călăuzite,
În fiecare Adunare.

Mai mulţi creştini cu mărturie,
Lumini în sfeşnic, sclipitoare,
Indicatori spre veşnicie,
În fiecare Adunare.

Mai multă milă, bunătate,
Spre cei bolnavi, în disperare,
Salvaţi cei ce-s târâţi la moarte,
În fiecare Adunare.

Mai multă sfântă părtăşie,
Prin rugăciune şi cântare,
Respect, cuvânt şi omenie,
În fiecare Adunare.

Mai mult Cuvânt de-nvăţătură,
Fără păreri înşelătoare,
Să meargă toţi după Scriptură,
În fiecare Adunare.

Mai multă armonie, unitate,
În crez, în scop şi în lucrare,
Credincioşie pân’ la moarte,
În fiecare Adunare.

Mai multă râvnă-nflăcărată,
Când facem Evanghelizare,
Creştini cu viaţa devotată,
În fiecare Adunare.

Mai mult har în dărnicie,
În chipul Domnului schimbare,
Încredere, credincioşie,
În fiecare Adunare.

Mai multă aleasă disciplină,
Când unii se abat de pe cărare,
Cu scopul de-ai aduce la lumină,
În fiecare Adunare.

Mai multă şi de sus înţelepciune,
Şi roada Duhului înălţătoare,
Să ne păzim neîntinaţi de lume,
În fiecare Adunare!

Mai multă cercetare, pocăinţă,
Putere de-ascultare, de iertare,
Smerenie, şi har şi biruinţă,
În fiecare Adunare!

de Teodor Groza
25.11.2015
Vişeu de Sus
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1189
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni