Privesc cu dor din depărtări

Privesc cu dor din depărtări,
Spre leagănul copilăriei mele,
În suflet, mă cuprind fiori,
Am amintiri ca nişte flori,
Anii trecuţi nu pot să spele,
Atâtea sfinte bucurii.

Ce plai frumos şi ce câmpii,
Un loc de basm, un timp de vis,
Când alergam cu mulţi copii,
Eram frumoşi , eram zglobii,
Parcă trăiam în paradis,
Era doar joc şi armonii.

Vara din zori cutreieram,
Desculţi pe uliţa din sat,
Şi nici o grijă nu aveam,
N-avem mobil, dar ne jucam,
Nu era nimeni supărat,
Şi la nevoie ne-ajutam.

Iarna mergeam la săniuş,
Când cădeau fulgi mari şi frumoşi,
Pe gheaţă făceam derdeluş,
Cu noi venea chiar şi Lăbuş,
Vai cât eram de bucuroşi,
Prin neauă ne făceam culcuş.

Noi n-am crescut cu hamburger,
Ci doar cu pâine şi untură,
Şi două haine-n şifonier,
Una de cald alta de ger,
Iar când uitam dreapta măsură,
Nuiaua, ne-ndrepta spre cer.

Ne adunam vecinii toţi,
La bucurii şi la necaz,
Şi între noi nu erau hoţi,
Nici ziduri, nici înalte porţi,
Aveam cuvânt, aveam obraz,
Ştiam hotarul fără hărţi.

Vara, mergeam şi la prăşit,
Ce-i drept, că mai mult murmurând,
Cu drag mergeam la pescuit,
Acolo cred aş fi dormit,
De nu eram setos, flămând,
De multe ori şi obosit.

N-am avut tot ce ne-am dorit,
Dar am avut părinţi cuminţi,
Muncind din greu ei s-au jertfit,
Ne-au îngrijit şi ne-au iubit,
Au vrut să fim noi fericiţi,
Crescuţi cu somnul liniştit.

În zile mari de sărbătoare,
Ne cuprindea fiorul lor,
Le aşteptam cu nerăbdare,
Cu haine noi şi cu mâncare,
Nu prea ştiam de Salvator,
Dar bucuria era mare.

Îmi amintesc cu drag de toţi,
Şi toate câte le-am trăit,
Regret doar zile, stări şi nopţi,
Când am bătut la rele porţi,
Condus de pofte, ispitit,
La jug cu oameni „morţi”.

Privesc în urmă cu uimire,
Cum şi în vremi de neştiinţă,
Pe când umblam condus de fire,
Căutând în patimi împlinire,
A făcut Domnul cu putinţă,
Să fiu călăuzit spre pocăinţă.

De multe ori fără să ştiu,
Am mers pe căile deşarte,
Am fost risipitorul fiu,
Rătăcitor într-un pustiu,
Dar Domnul m-a scăpat de moarte.
Azi, sunt salvat! Sunt viu!.

Anii-au trecut parcă în zbor,
Tot ce-a fost ieri pare un vis,
Iar eu nostalgic călător,
Sunt tot mai mult cuprins de-un dor,
Ce-i greu a fi descris,
Şi-l port spre viitor.

Mi-e dor de prieteni din pruncie,
De pâinea coaptă în cuptor...
Săraca mea copilărie,
Mi-ai dat atâta bucurie,
Aripi să pot să zbor,
Scântei spre veşnicie.

de Teodor Groza
18.11.2015
Vişeu de Sus