Să zbor...
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Pe aripile Credinţei  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Duverna in 18/08/2015
Să zbor...

Să zbor aşa, mai sus de stele
Mai sus de cerul plin de sori -
Cu-ale lui splendide splendori,
Ce vreau s-ajung până la ele
E dorul scump, al vieţii mele!

În somn de multe ori visat-am
Că zbor tăcut deasupra lumii
Peste blestemul greu al humii,
Şi-n timp ce toate le-admiram
Ca fulgu-n vânt, mă deplasam.

Şi-aşa de dulce, mi-era zborul
Când spre-nălţimi mă ridicam!
N-aveam aripi, dar când voiam
Voinţa-mi împlinea tot dorul -
C-aveam în dreapta Salvatorul!

Extaziat, că-n zbor pot şi-altfel
Să privesc viaţa cea terestră
Prin prisma sorţii, ce-i funestă,
Privind la Domnul Sfânt Model
Credinţa-mi creşte-al vieţii ţel:

Că prin Hristos, al vieţii Domn
După cum scris este-n Cuvânt,
Se va-mplini - prin Duhul Sfânt
Nu-n stări de veghe şi nesomn
Ci-aşa de simplu ca prin somn!

Zburând spre cerul mult visat
Se va-mplini, zburarea odată
Fiind ce mai scumpă răsplată,
Prin harul sfânt, ce mi s-a dat
Un dar frumos, mult aşteptat!

Flavius Laurian Duverna
18 august 2015


O dorință frumos exprimată în versuri. Multe binecuvântări/George Cornici
Adăugat în 19/08/2015 de geocornic
Statistici
  • Vizualizări: 842
  • Export PDF: 43
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni