La margine de vis
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Frământări  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de lboltasu in 30/06/2015
La margine de vis,
Te-aștept ca pe-o minune,
Gândesc la paradis,
Dar soarele apune,
Cu ochii-nlăcrimați,
Cu inima-n suspine,
Te-ntreb: "Sunt eu uitat?
Te-ai lepădat de mine? "

Și meditez adânc,
La răni și la ocară,
Aș vrea să fiu un țânc,
Să fiu ca-ntâia oară,
Să nu Te fi lovit,
Cu biciul și cu piatra,
Să fi strigat uimit,
Isuse, "Maranata!

Dar ce socot acum,
Atunci n-a fost să fie,
Gândeam ca un nebun,
Crezând că-i datorie,
Să-mi apăr crezul slut
Și datina primită,
Nu mă vedeam căzut,
Cu aripa rănită.

La margine de vis,
Te-aștept ca pe-o minune,
Gândesc la paradis,
Iar soarele apune,
Sihaştrii sori lucesc,
Înaltul mă-nfășoară,
De dor eu mă topesc,
Ca picurul de ceară.

Și mă frământ și tac,
Aștept o mângâiere,
Mă rog să scap de trac,
Să dobândesc putere,
Melodios și fin,
Un gând mă copleșește,
Isus, prin har divin,
Viața-mi fericeşte.

Rubine cad din cer,
Pavând a mea cărare,
Sunt lacrimi care pier,
Sub razele de Soare.
Obrazul satinat,
De-atâta-amărăciune,
S-a luminat deodat'
Căci ele-aveau a spune:

"Ești binecuvântat,
Văd starea ta smerită,
Ai fost un blestemat,
Cu haina murdărită,
Dar Eu îți spun duios,
Că-n cer e sărbătoare,
Când vine-un păcătos,
Să-şi ceară clar, iertare.

O hain-am pregătit,
De purpură curată,
În sânge ești sfințit
Și ești fără de pată,
Te du lumii să spui,
Că Dumnezeu Preasfântul,
În bunătatea Lui,
A împlinit Cuvântul.

De-acum să propăşești,
Să luminezi întruna,
Locul să îl sfințești,
Ca să primești cununa.
Căci timpul s-a sfârșit,
Se-apropie venirea,
De nu ești pregătit,
Vei pierde mântuirea! "

29/06/15, Barcelona-Lucica Boltasu
„Aș vrea să fiu un țânc,
Să fiu ca-ntâia oară,
Să nu Te fi lovit,
Cu biciul și cu piatra,
Să fi strigat uimit,
Isuse, "Maranata!” așa de frumos, melodios și adevărat!
Adăugat în 01/07/2015 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 872
  • Export PDF: 525
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni